Vineri, 19 iulie 2024, George, primul banking inteligent by BCR, invită comunitatea Universității din București, studenți, cadre didactice, cercetători, personal administrativ și alumni, în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza”, unde va avea loc, în zona de picnic, un eveniment care încheie săptămâna dedicată celebrării celor 160 de ani de la înființarea UB și celor 330 de ani de învățământ superior în spațiul românesc.
George își va face simțită prezența începând cu ora 17:00, cu un live set propus de DJ Christian Thomson în zona de picnic.
Începând cu ora 18:00, George vă invită să participați la un curs #altfel de educație financiară. Vor fi și premii pentru cei mai atenți la sfaturile pe care experții BCR le vor prezenta.
Ce te mai așteaptă la Grădina Botanică vineri, 19 iulie 2024?
Întâlnește-te, începând cu ora 17:00, cu biologia, chimia, fizica, ecologia, geografia, psihologia și științele educației, explicate de cadre didactice, cercetători și studenți ai Universității din București membri ai Centrului de Învățare și în echipele proiectelor SciResCareer și ResPonSE. Îți arătăm cum să explici științific ceea ce te pasionează sau dacă vrei să ne arăți că ești bun la quiz-uri legate de chimie, te așteptăm să petrecem după-amiaza împreună.
Elementul central al evenimentului va fi, de la ora 19:00, piesa de teatru „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.
Spectacolul, cu o durată de 50 de minute, face parte din proiectul „Teatru pentru BAC” și este o producție a Masteratului de Pedagogie teatrală (UNATC București, Departamentul de Actorie).
Seria de evenimente dedicate împlinirii a 160 de ani de la înființarea Universității din București și a 330 de ani de învățământ superior în spațiul românesc se desfășoară sub patronajul Ministerului Educației și cu sprijinul Băncii Comerciale Române – BCR, KPMG România, Kaufland România, Societății Civile de Avocați „Stoica & Asociații” și Aqua Carpatica.